AAC solicită devansarea termenului de constatare a pagubelor la culturile de primăvară

AAC solicită devansarea termenului de constatare a pagubelor la culturile de primăvară

Condițiile meteorologice extreme, fără precedent în ultimii 50 de ani, au afectat,în diferite grade,o suprafață de cca 500.000 hacu culturi agricole semănate în primăvara anului 2020.

Din cauza lipsei precipitațiilor, plantele au îmbătrânit prematur în zonele calamitate, astfel încât, de pe suprafețe extinse, nu vor putea fi recoltate, vor fi tocate pentru zootehnie sau încorporate în sol pentru a pregăti semănatul rapiței, în perioada optimă, acolo unde va ploua suficient.     

Condițiile de secetă pedologică severă din anumite zone fac necesare evaluarea și constatarea pagubelor la culturile agricole de primăvară mult mai devreme decât perioadă trecută inițial.

Conducerea U.A.T.-urilor este rugată să informeze fermierii cu suprafețe potențial calamitate de pe raza localităților administrate, să depună înștiințările de pagube, cât mai rapid cu putință.  În acest sens, facem un apel la toți fermierii ale căror culturi înființate în primăvara 2020 sunt calamitate într-o proporție mai mare de 30% să completeze și depună la Primărie, până pe 24 iulie a.c.,înștiințarea de daune cauzate de seceta pedologică și atmosfericăseveră.

Subliniem pe această cale importanța mobilizării și coordonării tuturor fermierilor afectați astfel încât Comisia contituită să se deplaseze o singură dată pentru evaluarea și constatarea pabubelor pe raza U.A.T. pentru ca procesul de realizare, validare, centralizare și comunicare către Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să fie finalizat până la 15 august.

Procesele verbale de evaluare și constatare a pagubelor înregistrate la culturile agricole sunt necesare pentru înregistrarea drept cheltuieli eligibile în contabilitate și TVA deductibil.

În acest scop, Alianța a făcut demersuri către conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru devansarea termenului până la care trebuie efectuate aceste operațiuni, prin modificarea în regim de urgență a regulamentului anexat ordinului 97/2020, actualizat, pentru a permite evaluarea și constatarea daunelor în condițiile total precare din acest an, preluând termenele propuse de noi, urmare a analizării stării de vegetație a culturilor.

infoFERMA Magazin