Adrian Oros: Producția de grâu, în scădere cu 40 %, față de anul trecut

Adrian Oros: Producția de grâu, în scădere cu 40 %, față de anul trecut

La ultima conferință de presă susținută la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, domnul ministru Adrian Oros, a declarat că producţia medie la grâu din anul 2020 este de 2,9 tone la hectar, cu 40% mai puțin față de anul precedent.

Cauza principală a scăderii producției este regimul pluvionar catastrofal din iarna anului 2019 și până în momentul treierișului. Oficialul MADR a declarat:

„Cum ne-am aşteptat, cum am previzionat, atât din informaţiile luate de la fermieri, cât şi de la specialişti, sigur că seceta a afectat puternic culturile de toamnă, mai ales în zona de sud-est şi est a ţării.

La grâu, pentru că este suprafaţa cea mai mare – peste 80% din suprafaţa însămânţată în toamnă a fost cu grâu – s-a recoltat până acum 89% din suprafaţă, producţia medie este de 2,9 tone pe hectar faţă de 4,8 tone în 2019, când regimul precipitaţiilor a fost unul normal.

Deci s-a diminuat cu 40% producţia medie la grâu. Dacă anul trecut au fost recoltate aproximativ 9,4 milioane tone, anul acesta estimarea este de 5,5 – 5,6 milioane tone”.

infoFERMA Magazin