ANSVSA: Actualizarea situației privind evoluția PPA în România

ANSVSA: Actualizarea situației privind evoluția PPA în România

ANSVSA informeaza ca, in 03.07.2020, pesta porcină africană (PPA) evoluează în 153 de localități din 28 de județe, cu un număr de 252 de focare (dintre care 4 focare în exploatații comerciale). În alte 12 județe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreți.

În intervalul 25.06 – 01.07.2020 au fost înregistrate 17 focare noi și au fost stinse 8.

De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 și până în prezent, au fost diagnosticate 3.711 cazuri la mistreți. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreți se sting după cel puțin 2 ani de la apariția lor.

Până la această dată (03.07.2020) au fost despăgubiți 15.134 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 441.999.870 de lei. În perioada următoare vor fi plătite despăgubiri în valoare de 8.018.320 de lei pentru alți 206 de propietari.

ANSVSA solicită sprijinul cetățenilor pentru respectarea următoarelor măsuri:

  • pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor este respectarea condiţiilor de biosecuritate;
  • nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă, în pădure sau în zonele agricole înveciate cu mediul silvatic;
  • evitați să intrați timp de 48 de ore în adăposturile destinate creșterii porcilor, după ce ați desfășurat activități specifice vânătorii;
  • este recomandat ca pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu burete sau paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustic sau cu un biocid recomandat de un medic veterinar;
  • creşteţi porcii doar în spaţii închise, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci din alte exploatații, cu porci mistreţi sau cu proprietari care deţin porci domestici;
  • nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în famile care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;
  • nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
  • vânătorii şi responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunţe DSVSA judeţene despre orice situaţie în care au depistat porci mistreţi morţi, ori cu comportament modificat şi să transmită probele pentru diagnosticul de laborator.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact dezastruos la nivel economic și social.

Serviciul Comunicare și Logistică Documentară                                                                                                    

infoFERMA Magazin