APIA: Au fost autorizati la plată 92 % dintre fermierii eligibili

APIA: Au fost autorizati la plată 92 % dintre fermierii eligibili

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a autorizat la plată peste 92% din numărul de fermieri eligibili ai Campaniei anului de cerere 2019, cu o sumă totală de 2.115.068.354,57 euro, astfel:

– 1.649.936.966,63 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

– 338.724.848,01 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

– 67.353.348,701 euro din BN1 (cofinanţare de la Bugetul Naţional)

– 59.053.191,23 euro de la Bugetul Național.

Precizăm că începând cu data de 21 ianuarie 2020 s-a demarat și efectuarea plăților aferente Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) pentru vegetal și zootehnie, la cursul de schimb valutar de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/03 din 01.10.2019.

În tabelul de mai jos reamintim cuantumurile stabilite în conformitate cu Hotărârea de Guvern pentru aprobarea plafoanelor alocate ANT, pentru anul de cerere 2019:

ANT 1 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru culturi amplasate pe teren arabil 93.831.650 13,3202 euro/ha

ANT 3 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru cânepă pentru fibră 6.050 8,9570 euro/ha

ANT 4 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru tutun 1.656,200 1.569,4413 euro/ha ANT 5 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru hamei 92.400 400,2599 euro/ha

ANT 6 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru sfeclă de zahăr 1.667.050 73,8219 euro/ha

ANT – Sector zootehnic ANT 7 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector lapte 20.376.400 17,7220 euro/tonă

ANT 8 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector carne 85.631.700 69,1109 euro/cap

ANT 9 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine 42.970.950 4,7157 euro/cap

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICAR

infoFERMA Magazin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *