În bunul rost al lucrurilor

În bunul rost al lucrurilor

Nu ne aducem aminte să fi trăit astfel de vremuri. Cu excepția anilor de război, pe care foarte puțini dintre românii de acum i-au apucat, poate doar seceta din 1947 să fi adus atât necaz, dar și necazul ăla a fost înmiit, atunci, de URSS-ul care lua totul din România, făcând ca sute de mii de români să moară de foame. Însă, adunate, molimă, secetă și inundații, puse toate la un loc, mai precis, aruncate peste țara asta, nu ne aducem aminte să fi fost.

Până acum, toți aveau un drum, o direcție, un viitor. Totul, măcar în punctele principale, era stabilit, în viața fiecăruia. Așa și în agricultură: Fusese o iarnă fără zăpadă, dar lumea spera la ploaie, în primăvara care a trecut. Ploaie n-a fost, seceta s-a întărit și nici măcar sănătate n-a mai fost, pentru că, știți cum se zice, fie ce-o fi, dar sănătoși să fim, că le-om duce pe toate. Ei, bine, n-am fost sănătoși și nici nu suntem, și toate s-au adunat, cam ca apele din timpul ploilor cum n-au mai fost, din luna iunie a acestui an.

Așa că, mai putem vorbi despre producție agricolă? Putem, dar la minim. Iar, de la nivelul ăsta minim, putem privi în urmă, văzând cât rău ne-am făcut singuri, neinvestind în sisteme de irigații, defrișând fără măsură ori neexecutând lucrări de amenajare a cursurilor de apă. 

De aici, și hambarele goale: grâu mult mai puțin, porumb, așijderea, fructe aruncate pe jos de furtuni, legume putrezite, pagubă cât cuprinde, bașca recoltele din anul trecut, rămase nevândute. Cam așa e la omul sărac și, în ciuda ifoselor noastre, nu doar că ne-am dovedit a fi săraci în bătătură ci, mai ales, săraci la minte, pentru că ne încăpățânăm să ne facem planuri doar până mâine, ca și cum poimâine nici n-ar exista.

Cu toate astea, trebuie să ne adunăm. Trebuie să ne adunăm gândurile, puterile, banii, câți mai avem și, din genunchii în care vremea și vremurile ne-au pus, să ne ridicăm pentru a reconstrui trainic, durabil, așa cum trebuie, în rostul bun al lucrurilor.

Ilie Stoian