Modificări aduse legislației privind comercializarea produselor fertilizante

Modificări aduse legislației privind comercializarea produselor fertilizante

Ministerul Agriculturii informează că operatorii economici pot depune cereri pentru obţinerea autorizaţiei RO – FERTILIZANT, începând cu data intrării în vigoare a normelor metodologice prevăzute la articolul 15 din OUG 121/ 08.09.2022, privind stabilirea unor măsuri de punere la dispoziţie pe piaţă a unor produse fertilizante şi pentru modificarea Legii nr. 232/2010 privind regimul de import al mostrelor de îngrășăminte și al îngrășămintelor.

Adoptarea măsurilor legislative prevăzute în actul normativ va contribui la comercializarea produselor fertilizante pe teritoriul României în acord cu noua legislație europeană în vigoare.

Măsurile propuse vor asigura, de asemenea, trasabilitatea produselor fertilizante comercializate în România și, totodată, vor proteja producătorii agricoli în vederea folosirii de produse de calitate și cu eficiență maximă pentru utilizarea în agricultură.

Totodată, actul normativ reglementează și modalitatea de recunoaștere reciprocă a produselor fertilizante testate în alte state membre UE și asigură cadrul legal referitor la introducerea în țară a acestora.

Facem precizarea că, potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din OUG nr. 121/2022, cererile pentru obţinerea autorizaţiei RO-ÎNGRĂŞĂMÂNT depuse înainte de data publicării Ordonanței de urgență în Monitorul Oficial al României se soluționează potrivit legislaţiei în vigoare la data depunerii.

În consecință, începând cu data de 8 septembrie 2022, doar operatorii economici care au obţinut după primul an de testare autorizaţia provizorie, pot depune cereri pentru continuarea testării în anul II, în vederea obținerii autorizaţiei definitive RO­ ÎNGRĂŞĂMÂNT.

Cererile se depun de către operatorii economici la Biroul unic din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. 

infoFERMA Magazin