Necesitatea adoptării tehnologiilor agricole sustenabile

Necesitatea adoptării tehnologiilor agricole sustenabile

Schimbarea tehnologică a fost principala forță motrice pentru creșterea agriculturii, productivitatea și promovarea dezvoltării agriculturii în toate țările. În trecut, alegerea tehnologiilor și adoptarea lor a fost făcută  cu intenția de a crește producția, productivitatea și veniturile agricole.

Acum, însă, se adaugă și alte cerințe: costuri reduse, economie de resurse, protecția mediului, cu alte cuvinte, sustenabilitate. Aceasta a fost concluzia principală a unui workshop organizat de Universitatea Wageningen, în care s-a analizat necesitatea adoptării noilor tehnologii și, mai ales, a tehnologiilor sustenabile în agricultura lumii și a fiecărei țări.

Alegeri complexe

Pentru multe decenii, politicile pentru agricultură, comerț, cercetare și dezvoltare, educație, formare și consiliere au avut influențe puternice asupra alegerii tehnologiei, a nivelului producției agricole și a fermei practici.

Agricultura devine din ce în ce mai integrată în lanțul alimentar în urmă și pe piața globală, în timp ce reglementările privind mediul, siguranța și calitatea alimentelor și bunăstarea animalelor au, de asemenea, un impact din ce în ce mai mare pe sector.

Peste tot, fermierii se confruntă cu noi provocări, pentru a răspunde cererii tot mai mari de alimente, pentru a fi la nivel internațional competitiv și pentru a produce produse agricole de înaltă calitate.

În același timp, trebuie să îndeplinească obiectivele de durabilitate în contextul reformei în curs de desfășurare a politicii agricole, liberalizarea în continuare a comerțului și punerea în aplicare a acordurilor multilaterale de mediu, așa cum au convenit miniștrii OCDE în ultima perioadă.

Astăzi, fermierii, consilierii și factorii de decizie politică se confruntă cu alegeri complexe. Ei sunt confruntati cu o gamă largă de tehnologii care sunt, fie disponibile, fie în curs de dezvoltare. De aceea, cu toții trebuie să se ocupe de incertitudinile, atât asupra efectelor pe care aceste noi tehnologii le vor avea de-a lungul lanțului agroalimentar, cât și asupra impactului pe care o întreagă gamă de politici îl vor avea asupra durabilității sistemelor agricole.

Presiune pe bugetele de cercetare

În prezent, există o presiune tot mai mare asupra cercetării agricole și a bugetelor de consultanță. De aceea, este necesară adoptarea de tehnologii care au potențialul de a contribui la sistemele agricole durabile. Adoptarea tehnologiei avansate este însă un concept larg.

În plus, noile tehnologii sunt afectate de dezvoltarea, diseminarea și aplicarea la nivel de fermă a celor existente, precum și a noilor tehnici biologice, chimice și mecanice, toate acestea fiind cuprinse în capitalul fermei. Tehnologiile noi sunt, de asemenea, afectate de educație, formare, consiliere, precum și de informațiile care stau la baza cunoștințele fermierilor.

De asemenea, agricultura sustenabilă include tehnologii și practici din întreg sectorul agroalimentar care au un impact la nivelul fermei. În cele din urmă, trebuie avut în vedere faptul că majoritatea acestor noi tehnologii provin din afara sectorului agricol.

O activitate interdisciplinară

Conceptul de sistem de agricultură durabilă se referă la capacitatea agriculturii, de-a lungul timpului, de a contribui la bunăstarea generală prin furnizarea de alimente suficiente și alte bunuri și servicii în moduri care sunt eficiente și profitabile din punct de vedere economic, dar și responsabile din punct de vedere social, îmbunătățind totodată calitatea mediului.

Totodată, este un concept care poate avea implicații diferite în ceea ce privește tehnologiile adecvate, indiferent dacă este privit la nivelul fermei, la nivelul sectorului agroalimentar sau în contextul general economie internă sau globală.

Una dintre concluziile politice cheie este aceea că tehnologiile pentru durabilitate agricolă acoperă întregul spectru al sistemelor agricole. Toate sistemele de agricultură, de la agricultura convențională intensivă și până la agricultura ecologică, au potențialul de a fi sustenabile la nivel local.

Dacă acestea sunt puse în practică, aceasta depinde de adoptarea de către fermieri a tehnologiei și managementului adecvate practicilor în mediul specific ago-ecologic, în cadrul politicii corecte.

Însă, trebuie ținut cont de faptul că nu există niciun sistem unic care poate fi identificat ca durabil și nicio cale unică către durabilitate. Poate exista o coexistență a unui sistem de agricultură mai intensiv cu sisteme mai extinse care în general, oferă beneficii pentru mediu, satisfacând în același timp cerințele pentru alimente.

Cu toate acestea, este este important să recunoaștem că cele mai durabile sisteme agricole – chiar și sisteme extensive – necesită un nivel înalt de abilități ale fermierilor și de management pentru a funcționa.

Aspecte analitice

Bazându-se pe discuții, studii de caz și analize tematice din toate țările OCDE, principalele concluzii analitice pot fi rezumate după cum urmează:

-Adoptarea tehnologiilor pentru sistemele agricole durabile este o provocare și problemă dinamică pentru fermieri, servicii de extensie, agro-business și factorii de decizie.

-Sectorul agricol trebuie să utilizeze o gamă largă de tehnologii și practici de ferme în evoluție, în multe sisteme și structuri agricole diferite, pentru a satisface o varietate de cereri aflate la rându-le în schimbare și eterogene din partea consumatorilor și a publicului, pentru alimente, fibre și alte bunuri și servicii furnizate de agricultură, adesea cu rezultate incerte, în termeni ai efectelor acestora asupra durabilității.

Cererea determină adoptarea tehnologiilor

Fermierii au căutat mereu noi tehnologii, ca modalitate de reducere a costurilor. În plus, veniturile mai mari, cunoștințe mai mari și canalele de comunicare îmbunătățite îi determină pe consumatori să solicite costuri reduse pentru alimentele de calitate superioară, produse din ce în ce mai mult prin metode ecologice în multe țări, cu mai multă varietate, consistență și disponibilitate pe tot parcursul anului.

În același timp, consumatorii cer din ce în ce mai mult ca hrana lor să fie produsă folosind tehnici de conservare a resurselor naturale, limitând presiunile mediului și acordând o atenție sporită viabilității ruralului și bunăstării animalelor.

La rândul său, procesul de liberalizare a comerțului lărgește sursele ofertei şi gradul de concurenţă. Cererile în schimbare se reflectă în politici și sunt puternic transmise fermierilor de către mass-media, grupurile de presiune, comercianții cu amănuntul de produse alimentare și procesoare.

Diferențe

Modalitățile în care tehnologiile sunt dezvoltate și adoptate diferă în cadrul diferitelor ţări. Diferitele priorități și preocupări legate de realizarea agriculturii durabile au dus la o serie de abordări și niveluri la care se află implementate.

Unele țări se bazează foarte mult pe semnalele pieței și pe cooperarea voluntară a abordărilor conduse de industrie, pentru a ghida dezvoltarea, diseminarea și adoptarea tehnologiilor.

Alte țări pun un accent mai mare pe intervenția guvernamentală. Astfel, implicarea guvernului variază de la un rol de facilitare la unul obligatoriu și include finanțarea directă pentru cercetare, plăți pentru diseminare și adoptare, restricții legale, informatii și sfaturi.

În plus, contextul general al politicilor agricole și nivelul de sprijin este un factor cheie în determinarea a ce tehnologii sunt adoptate la nivel de fermă și în ce locații la nivelul fermei.

Mai mult, eforturile de cercetare, educația și formarea fermierilor, consilierea și informarea se schimbă, direcționând totul spre echilibrarea eficienței economice cu durabilitatea ecologică și socială.

Din punct de vedere istoric, concentrarea cercetării și a consilierii a fost creșterea producției, a productivității și profituri, în timp ce acum accentul se pune pe atingerea acestor obiective într-un mod durabil, ceea ce implică adesea schimbarea practicilor agricole și utilizarea diferitelor tehnologii.

Determinarea profitabilității

Asa cum a fost adesea cazul, agricultura se bazează și adaptează tehnologiile dezvoltate în sau și pentru alte sectoare ale economiei. Deși cercetarea este din ce în ce mai bazată pe probleme, mai degrabă, nu este întotdeauna clar ce tehnologii sunt profitabile ca agricultura să se dezvolte și care practici agricole vor contribui la o agricultură durabilă și la astfel de sisteme pe termen lung.

În trecut, cercetarea a fost adesea îndreptată spre rezolvarea problemelor tehnice. Acum, cercetarea are ca scop definirea priorităților și elaborarea celei mai bune tehnologii pentru a răspunde cererilor actuale și viitoare ale societății. Aceste priorități includ controlul dăunătorilor biologici, biotehnologia, tehnologia informației, bioremedierea, agricultura de precizie, sisteme de agricultură integrată și ecologică.

Alte probleme, însă, țin de educațional și de sistemul de formare. Instituțiile și rolul relativ al cercetării publice și eforturile private în acest sens sunt de asemenea importante. În plus, unele probleme de sustenabilitate nu sunt neapărat cel mai bine abordate prin opțiuni tehnologice, ci pur și simplu prin schimbarea nivelului și tipului de producție agricolă și amplasarea acesteia.

Diseminarea tehnologiilor

Tehnologiile sunt din ce în ce mai dezvoltate pe o piață globală, aplicate la fermă

nivel, dar cu impact asupra durabilității dincolo de fermă. Atât cele convenționale, cât și cele mai noi tehnologii, în special cele legate de biotehnologie, informație și agricultura de precizie, sunt afaceri globale.

Diseminarea acestor tehnologii este adesea în cadrul pieţei naţionale, dar aplicarea lor este locală. Cu toate acestea, efectele asupra durabilității adoptării la nivel de fermă se extinde dincolo de exploatație.

Cu mai multă integrare verticală, fie prin structuri formale de proprietate, fie prin relații contractuale de-a lungul întreg lanțul alimentar, deciziile privind adoptarea tehnologiilor la nivelul fermei, deseori, nu pot fi separate de deciziile luate în altă parte a lanțului alimentar.

O gamă largă de obiective

Adoptarea tehnologiilor pentru sistemele agricole durabile este multidisciplinară. Ținând cont de gama mai largă de obiective legate de trecerea către o abordare mai durabilă a agriculturii, în comparație cu cele care vizează producția agricolă, trebuie să facă mai multe discipline să lucreze impreuna.

Dar, adoptarea tehnologiilor pentru sisteme agricole durabile implică incertitudine și compromisuri. Tehnologii care pot contribui la un sector agricol eficient din punct de vedere economic și viabilitatea financiară pentru fermieri, îmbunătățind în același timp performanța de mediu și care sunt acceptabile din punct de vedere social, vor oferi durabilității dividende triple.

Cu toate acestea, având în vedere deficitul de resurse, există invariabil compromisuri în realizarea acestora obiective de sustenabilitate. Mai mult, obiectivele sunt ținte mobile care trebuie să abordeze noi probleme și priorități aflate în permanentă schimbare. Dezvoltările tehnologice evoluează rapid și, din păcate, informațiile despre costurile și beneficiile adoptării tehnologiilor în agricultură sunt adesea imperfecte.

Astfel, alegerile privind adoptarea tehnologiei sunt făcute într-un climat de incertitudine cu un element mare de încercare și eroare, în aplicarea ei, drept pentru care, viteza și amploarea adopției variază considerabil între fermieri. Acest lucru poate avea implicații importante în ceea ce privește structura fermelor și numărul de fermieri care sunt capabili să supraviețuiască financiar în viitor.

Factori de facilitare și factori de blocaj

Mai mulți factori facilitează adoptarea tehnologiilor pentru agricultura durabilă

sisteme. Eforturile de cercetare și dezvoltare, tendința către o educație mai bună și

tren ing de fermieri, schimbarea în centrul atenției de consiliere, mijloace mai rapide și mai ieftine de diseminarea și schimbul de informații, disponibilitatea resurselor financiare, presiunile din partea consumatorii, organizațiile neguvernamentale, mass-media și publicul, în general, contribuie la facilitarea adoptării tehnologiilor agricole durabile.

Multe politici, inclusiv cele referitoare la agricultură, mediu și cercetare și dezvoltare, oferă o combinație de stimulente pentru adoptarea tehnologiilor noi, sustenabile. Dar, politicile de mediu în sine constrâng din ce în ce mai mult acțiunile fermierilor, cum ar fi reglementările de zonare, standardele de bunăstare a animalelor și politicile de sănătate publică.

Însă, o combinație a mai multor diferiți factori economici, structurali, comportamentali și politici, într-o gamă largă de situații diferite, înseamnă că nu există o explicație simplă sau unică a ceea ce îi determină pe fermieri să adopte anumite tehnologii. Alți factori constrâng adoptarea tehnologiilor. De multe ori politicile dau semnale conflictuale care împiedică adoptarea tehnologiei.

Unele politici agricole urmăresc încurajarea extinderii agriculturii pe terenuri fragile din punct de vedere ecologic ori supraexploatarea resurselor naturale, fără să solicite fermierilor să țină seama de mediul înconjurător. La rândul lor, multe politici de sprijin sunt valorificate în favoarea terenului agricol, încurajând o intensitate mai mare a producţiei şi influenţând tipul de tehnologii adoptate.

Unele politici agricole impun fermierilor constrângeri de mediu ca o condiție pentru a primi sprijin, dar la niveluri mai mari decât în alte situații, pentru a compensa daunele cauzate mediului de alte politici agricole.

Rolul educației fermierilor

Nivelurile inadecvate de educație, acces la consiliere și presiuni asupra resurselor financiare pentru unii fermieri încetinesc adoptarea unor tehnologii, în special a celor care necesită o scară mai mare a operațiunilor și unde costurile de investiții inițial necesare sunt mari. Fermierii trebuie să se confrunte cu semnalele potrivite pentru adoptarea tehnologiilor adecvate.

Fermierii vor investi și vor implementa tehnologii și practici agricole durabile, dacă acestea se așteaptă ca investiția să fie profitabilă, dacă au educația, informarea și dreptul potrivit motivație și dacă politicile guvernamentale stabilesc obiective clare. Politicile agricole se pot modifica, cu toate acestea, prețurile cu care se confruntă fermierii pentru intrările și ieșirile lor, vor influența la rândul lor deciziile cu privire la investiții și poteduce la practici agricole nedurabile.

Acolo unde beneficiile de mediu ale utilizării tehnologiilor durabile nu sunt de așteptate să revină fermierilor și acolo unde nu există piețe pentru beneficii, nivelurile de adoptare ar putea fi sub-optimale din partea societății. În egală măsură, în cazul în care costurile efectelor asupra mediului, ale agriculturii actuale,  sunt plătite de alte sectoare, fermierii nu vor avea niciun stimulent pentru a adopta tehnologii durabile, din punct de vedere ecologic.

Evaluarea tehnologiilor pentru sistemele agricole din perspectiva durabilității este ea în sine în pruncie. Până de curând, impacturile tehnologiilor agricole erau evaluate în funcție de relativ puține criterii, în general criterii clare și măsurabile: producție, productivitate, venituri în fermă, locuri de muncă și comerț. Dar evaluarea durabilității este mai complexă, atunci când trebuie luate în considerare elementele de mediu, sociale și etice.

Mai mult, de obicei nu este clar care sunt relațiile dintre diferitele elemente ale durabilității, care ar trebui și care ar putea fi măsurate și cum urmează să fie interpretate rezultatele, astfel încât fermierii, factorii de decizie politică și alte părți interesate să poată identifica cu o încredere rezonabilă, care dintre tehnologiile durabile funcționează, care canale pot facilita cel mai bine diseminarea acestora și cu ce costuri și beneficii pot fi ele adoptate.

infoFERMA Magazin