Noi facilități de stocare a dejecțiilor animaliere, recepționate în județul Vâlcea

Noi facilități de stocare a dejecțiilor animaliere, recepționate în județul Vâlcea

În prezența oficialilor locali, a avut loc recepția de terminare a lucrărilor de construcție la platforma comunală pentru gunoiul de grajd la Lungești, județul Vâlcea, o nouă investiție realizată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, după cum se arată într-un comunicat emis de minister.

Prin această investiție, micii crescători de animale din zonă au la îndemână o soluție simplă și civilizată de gestionare a gunoiului de grajd, conformă cu cerințele Directivei Nitrați și Codului de Bune Practici Agricole.

Capacitatea platformei este de 1.940 mc/an și a fost dimensionată în corelare cu numărul de animale existente în zona comunei și cu perioada de interdicție a împrăștierii gunoiului de grajd pe terenurile agricole. În vederea exploatării optime a platformei, UAT-ul a primit și un set de utilaje, constând în: tractor, două remorci, încărcător frontal, mașină de împrăștiat compostul și cisternă vidanjă.

Astfel, fermierii pot opta pentru servicii de preluare a bălegarului de către operatorul platformei sau pot să își transporte singuri la platformă gunoiul de grajd, același lucru fiind valabil pentru împrăștierea compostului (mraniței) pe terenurile agricole.

Modul de operare a platformei este stabilit prin Hotărâre a Consiliului Local, UAT-ul având deplină libertate în a-și alege felul în care acoperă costurile legate de exploatarea investiției. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va monitoriza investiția pe toată durata de viață a acesteia.

„Cunoaștem dificultățile pe care le au micii fermieri și gospodarii care cresc animale în curțile lor, legate de asigurarea condițiilor minime de gospodărire a bălegarului. Mai exact de stocarea acestuia pe platforme care să nu permită ca scurgerile să se infiltreze în apa freatică și, de acolo, direct în fântânile din comună. Investițiile pe care le facem în aceste platforme comunale îi scutesc pe fermieri de a cheltui bani cu propriile lor capacități de depozitare.

Pentru cei care sunt înscriși la APIA și AFIR, predarea gunoiului de grajd la platforma comunală îi ajută să demonstreze faptul că sunt conformi în ceea ce privește cerințele celor două instituții privind stocarea gunoiului de grajd”, a declarat Leonard Achiriloaei, Secretar de Stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Valoare totală a platformei este de 2.090.446,89 lei inclusiv TVA.

Eforturile investiționale au fost suportate în proporție de aproximativ 94,4% de către MMAP, contribuția locală a comunei Lungești fiind de aproximativ 5,4% și constând în contravaloarea serviciilor de proiectare. Comuna Lungești este a treia din județul Vâlcea care beneficiază de investițiile Proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, după Galicea și Mihăiești, ultima fiind finalizată în perioada 2008 – 2017.

Până la finalul lunii martie 2022 vor mai fi construite, numai în județul Vâlcea, încă trei platforme, două în comuna Fărtățești, în două sate ale comunei, și una în comuna Slătioara. O hartă completă a platformelor comunale pentru gunoiul de grajd se găsește aici: https://apanoastra.ro/platforme-de-gunoi-de-grajd .

Tot pe această pagină web se găsesc informații foarte utile pentru fermieri, cum ar fi calculatorul pentru dimensionarea unei platforme individuale pentru stocarea gunoiului de grajd și indicații pentru construcția, cu costuri foarte mici, a unei platforme individuale cu folie impermeabilă, destinată depozitării temporare a bălegarului.

Beneficiarii investițiilor făcute în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” sunt exclusiv UAT-uri, care au fost selectate în cadrul unui program competitiv de finanțare. Proiectul ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole. Proiectul este în a doua fază, cea de finanțare adițională.

Proiectul inițial a demarat în 2008 și s-a încheiat în 2017 și a finanțat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd. Finanțarea adițională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanțate peste 86 de comunități locale. DIRECȚIA DE COMUNICARE

infoFERMA Magazin