S-a majorat suma alocată Programului Național Apicol pentru perioada 2020-2022

S-a majorat suma alocată Programului Național Apicol pentru perioada 2020-2022

În ședința de Guvern a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 339/2020 privind aprobarea Programului Naţional Apicol pentru perioada 2020-2022, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar.

Prin prezentul act normativ se modifică valoarea totală a Programului Naţional Apicol 2020-2022, de la 152.419 mii lei la 168.639 mii lei, majorându-se cu circa 12 %, din care contribuţia Uniunii Europene este de 50%, respectiv 84.319,5 mii lei.

Astfel, cuantumul contribuţiei Uniunii Europene la Programul Național Apicol pentru România, pentru anul apicol 2021 este de 6.081.630 euro, iar pentru anul apicol 2022 este de 6.081.630 euro, majorându-se cu circa 12% anual.

Atât pentru anul 2021, cât şi pentru anul 2022, valoarea totală anuală a sprijinului este de 59.215 mii lei, majorându-se cu circa 12 % anual, din care 50 % contribuţia Uniunii Europene şi 50% contribuţia României, respectiv 29.607 mii lei.

Totodată, s-au modificat plafoanele următoarelor măsuri, în sensul majorării sumelor alocate, respectiv:

-„Raţionalizarea transhumanţei” de la 37 milioane lei la 44,6 milioane lei,

-„Măsuri pentru repopulare: achiziţionarea de mătci (regine) şi / sau familii de albine pentru apicultură, achiziţionarea de suplimente nutritive energo – proteice solide de către stupinele de elită şi multiplicare şi achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/ multiplicare” de la 44,4 milioane lei la 53 milioane lei.

De asemenea, la anexa nr. 2 „Normele de aplicare a Programului Naţional Apicol pentru perioada 2020-2022″, s-au făcut unele completări la modul de decontare pentru măsurile:

-Achiziţionarea de mătci şi / sau familii de albine pentru apicultură;

-Achiziţionarea de produse proteice solide pentru familii de albine de către stupinele de elită şi multiplicare;

-Achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare.

infoFERMA Magazin