Sesiune de instruire a fermierilor din județul Buzău

Sesiune de instruire a fermierilor din județul Buzău

În cursul lunii martie, în localitatea Lopătari, din județul Buzău, Agenția Națională a Zonei Montane a organizat o întâlnire, în vederea informării și a consilierii fermierilor și a mediului de afaceri din zonă, privind accesarea submăsurilor din PNDR:

– sM 4.2 – Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole – investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană,

 – sM 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri – sM 6.2

– Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale

– sM 6.3 – Sprijin pentru ferme mici

– sM 6.4 – Sprijin pentru investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole în zone rurale.

De asemenea, au fost prezentate informații privind constituirea cooperativelor, conform Legii cooperației agricole nr. 566/2004, conceptul de Punct Gastronomic Local și demersurile pentru obținerea dreptului de utilizare a mențiunii de calitate facultative “produs montan”.

La întâlnire au fost prezenți 32 de participanți: reprezentanții autorității publice locale, fermieri din localitate, reprezentanți ai mediului de afaceri interesați de investiții în înființarea și dezvoltarea de activități non-agricole.

Acțiunea se încadrează într-o campanie mai amplă de consiliere și informare a fermierilor montani și a reprezentanților mediului de afaceri, urmând să se desfășoare în toate UAT-urile montane ale județului Buzău.

infoFERMA Magazin