Soarta tinerilor fermieri, analizată în videoconferință la MADR

Soarta tinerilor fermieri, analizată în videoconferință la MADR

Dezbaterile privind elaborarea fișelor de intervenție pentru instalarea tinerilor fermieri, înființarea grupurilor de producători și investițiile în domeniul agricol din Planul Național Strategic, coordonate de ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

Cu o participare de aproximativ 100 de persoane – reprezentanți ai asociațiilor și federațiilor de agricultori, împreună cu toți cei implicați în implementarea viitoarei PAC, din cadrul MADR și din instituțiile din subordine cu atribuții în domeniu, dezbaterea a dat ocazia clarificării unor aspecte așteptate de către fermieri.

”Instalarea tinerilor fermieri este o măsură care a suscitat foarte mult interes și consider că ar fi putut avea rezultate mai bune, din punct de vedere al menținerii acestora în activitate și al continuării dezvoltării fermelor.

De aceea, ne dorim să corectăm ce nu a funcționat și să oferim un sprijin deplin pentru noua generație de tineri fermieri, care se vor instala în satele românești, în acele domenii și sectoare cu potențial ridicat în activitatea agricolă din țara noastră.

Ne-am propus ca această nouă generație de fermieri să treacă de la instalare către dezvoltarea fermei în exercițiul financiar următor – 2027-2034 -, să capete suficientă forță pentru a avea viabilitatea și rezistența necesare pe piață, într-un mediu concurențial cu tot mai multe provocări”, a subliniat ministrul CHESNOIU.

Referitor la instalarea tinerilor fermieri, principalele modificări au în vedere o simplificare a condițiilor de acordare a sprijinului, alocări distincte pentru zona montană și pentru agricultura ecologică și stabilirea sectoarelor prioritare: zootehnic, legume-fructe și cartofi, în cadrul principiilor de selecție.

Consultarea online a oferit reprezentanților tinerilor fermieri posibilitatea de a fi pro-activi și de a contribui la elaborarea unui PNS care să reflecte nevoile mediului rural din România și care să favorizeze direcționarea fondurilor către nevoile reale ale tinerilor fermieri și ale asociațiilor și grupurilor de producători.

Discuțiile care au au vizat măsurile de investiții și alte intervenții în domeniul agricol au fost axate pe  creșterea eficienței energetice prin producerea de energie din surse regenerabile, la nivelul fermei, consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri, investițiile în exploatațiile legumicole, zootehnice și pomicole, precum și condiționarea și depozitarea cartofului.

„Am decis simplificarea condițiilor de accesare a fondurilor disponibile prin Planul Național Strategic 2023-2027, pentru a facilita accesul fermierilor la finanțare.

Ne dorim să dezvoltăm afaceri durabile în agricultură și de aceea vor fi prioritizate proiectele care vor demonstra caracterul sustenabil al investițiilor. Construim împreună reguli clare, dar cât mai simple, pentru a sprijini cu adevărat dezvoltarea agriculturii românești”, a subliniat ministrul CHESNOIU.

La consultări au mai participat: Sorin MOISE – secretar de stat, Daniela REBEGA – director general al AMPNDR, Cristiana CONSTANTINESCU – director în cadrul AFIR, Andreea AGRIGOROAEEI – director AMPNDR, precum și reprezentanți ai APIA, AFIR, ANZM.

infoFERMA Magazin