The Rohatyn Group a vândut rețeaua PetNetwork către A&M Capital Europe

The Rohatyn Group a vândut rețeaua PetNetwork către A&M Capital Europe

Deloitte a asistat fondul de investiții The Rohatyn Group (TRG) în vânzarea PetNetwork, rețeaua omni-channel de produse și servicii pentru animale de companie, lider de piață pe acest segment, care operează în Europa de Sud-Est prin mai multe branduri prezente în România, Croația, Slovenia, Serbia și Bulgaria, către firma de private equity A&M Capital Europe. Finalizarea tranzacției este estimată pentru al treilea trimestru al anului 2021.

PetNetworkeste prezentă în România prin brandurile Animax și MaxiPet. Rețeaua a fost creată în 2018, după ce TRG a achiziționat și a fuzionat trei businessuri în domeniul produselor și serviciilor pentru animale de companie prezente în sud-estul Europei.

Cel mai vechi dintre acestea este PetCentar, care și-a inaugurat primul magazin în Croația în 1999, iar apoi s-a extins în Serbia și România. Celelalte două companii preluate de TRG în 2018 sunt Animax, care operează în România, fondată de Cristian Ludovic Pop, și Mr. Pet, care operează în Slovenia. În ultimul an, PetNetworks-a extins și în Bulgaria,iar acum deține peste 150 de magazine în cinci țări, mai multe canalede comerț electronicși servicii complementare, precumfarmacii veterinare.

„Această tranzacție a fost un proiect complex, dată fiind amploarea ei și faptul că vizează active din mai multe țări. Echipele Deloitte din sud-estul Europei și managementul PetNetworkau lucrat strânspe parcursul mai multor luni, iar această colaborare a fost benefică atât pentru faza de pregătirea rapoartelor specifice acestui tip de tranzacție, cât și în facilitarea discuțiilor cu potențialii investitori”,a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.

Deloitte a oferit TRG servicii deduediligenceși de suport în tranzacție cu ajutorul unei echipemultidisciplinarecare a inclus experți din România, Croația, Slovenia și Bulgaria.

Echipa de consultanță financiară din România a fost alcătuită din Radu Dumitrescu, Partener Coordonator, Miruna Ciocea, Senior Manager, Ionuț Vasilescu, Manager, Laura Necșuliu, Senior Associate, și Crina Stratan, Associate. Echipa de serviciifiscalea fost formată din Dan Bădin, Partener, Ioana Năstase, Senior Manager, și Monica Zipiș, ConsultantSenior.

„Aceasta este una dintre cele mai importante tranzacții din acest sector și demonstrează că businessurile din domeniul produselor și serviciilor pentru animale de companie atrag interesul investitorilordatorită potențialului de creștere.

Echipa multidisciplinară Deloitte a avut o abordare integrată care a acoperit mai multe jurisdicții încă de la primele faze ale proiectului, aspect care a contribuit la succesul său”,a adăugat Miruna Ciocea, Senior Manager Consultanță Financiară, Deloitte România.

infoFERMA Magazin